Prezentare GAL Zona Sătmarului

Prezentare GAL Zona Sătmarului

Asociaţia de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului (Gal Zona Sătmarului) s-a înfiinţat prin alcătuirea unui Grup de Acţiune Locală, parteneriat format din 112 de membri provenit din mediul public, privat şi civil din teritoriul următoarelor localităţi: Ardud, Livada, Agriș, Botiz, Dorolț, Halmeu, Lazuri, Micula, Odoreu, Păulești, Porumbești, Scond, Turulung, Vetiș, Viile Satu Mare şi Bicaz (jud. Maramureş) cu scopul de a pregăti şi implementa Planul de Dezvoltare Locală.

Zona Sătmarului reuşeşte valorificarea resurselor naturale şi ale mediului înconjurător, având avantajul aşezării geografice în jurul municipiului Satu Mare, dezvoltând un mediu economic competitiv, viabil şi plăcut locuibil celor ce trăiesc pe teritoriul GAL.

Obiectivul strategic al GAL Zona Sătmarului este atingerea unui nivel de dezvoltare durabilă prin creștere economică ce se va realiza prin consolidare și diversificare a produselor și serviciilor locale, prin exploatarea resurselor neutilizate ale zonei, precum prin dezvoltarea unor rețele de colaborare naționale și internaționale funcționabile.

Priorităţi ale GAL Zona Sătmarului

 - Îmbunătăţirea producţiei agricole şi creşterea competivităţii produselor agricole

 - Îmbunătăţirea calităţii vieţii prin susţinerea unor politici de protecţie a mediului, creştere şi diversificare economică

 - Îmbunătăţirea vieţii comunitare

 - Îmbunătăţirea guvernării locale prin promovarea iniţiativelor locale şi implementarea strategiei de dezvoltare locală.

GAL Zona Sătmarului vine în sprijinul fermelor şi a fermierilor, dezvoltând şi modernizând exploataţiile agricole, vine în sprijinul tinerilor încurajând instalarea tinerilor fermieri, adresându-se şi grupurilor de producători, asociații sau parteneriate. GAL Zona Sătmarului susţine micro-întreprinderile care cresc nivelul economic al comunităţilor, promovând în special meşteşugurile tradiţionale şi creşterea atractivităţii zonei pentru turişti.

De ce este benefic pentru noi progamul LEADER?

Planificare la nivel local

Planul de Dezvoltare Locală a fost elaborat cu participarea actorilor locali din teritoriu.

Depunere la nivel local

Pe baza Planului de Dezvoltare Locală vor avea loc sesiuni de proiecte LEADER. Documentele şi cererea de finanţare se vor depune la Biroul Aministrativ Gal Zona Sătmarului din Micula.

Decizie la nivel local

Proiectele vor fi evaluate de către un grup de experţi independenţi pe baza unor criterii de selecţie obiective şi transparente. Decizia privind acordarea sprijinului nerambursabil va fi luată de un comitet de selecţie format din 7 persoane (membri ai Gal Zona Sătmarului).

Organele Asociației sunt:

  • Adunarea Generală
  • Consiliul Director
  • Cenzorul sau Comisia de cenzori
  • Comitetul de selectare a proiectelor
  • Compartiment Administrativ